Bariere în manifestarea empatiei

Conștientizarea modului în care mintea umană tinde să funcționeze este esențială mai ales în domeniile care implică lucrul cu oamenii, sau în cele în care expunerea la durere, suferință, stress și, uneori indirect, la traume, nu poate fi evitată. Profesia de asistent medical presupune această încărcătură multiplă, astfel încât empatia și compasiunea față de pacienți, dar și față de sine, sunt resurse care contribuie nu doar la actul profesional, ci și la propria sănătate psihică.

De multe ori empatizarea cu pacientul este spontană, însă pot exista și blocaje în accesarea acestei resurse emoționale și cognitive, persoana părând că nu recepționează sau nu înțelege deloc semnalele care comunică durerea, nevoile, stările sau perspectivele celor din jur, afectând astfel relațiile cu aceștia. Iată mai jos câteva surse ale unei empatii blocate.

1. Nevoia de a te proteja pe tine. În contact cu durerea umană, este ușor să suferi împreună cu celălalt, să regăsești în acesta o oglindă a persoanelor dragi ție, sau propriile temeri și experiențe. Astfel, pentru a te apăra emoțional de durerea copleșitoare, poți aluneca în extrema opusă, aceea în care emoțiile sunt fie blocate (nu simt nimic, mi-e indiferent!), fie apare o distanțare prin care celălalt este văzut ca fiind foarte diferit de tine (uneori, chiar dezumanizat, și astfel, respins, disprețuit). În aceste situații, este nevoie să lucrezi cu tine la dezvoltarea unui echilibru interior, care să îți permită să simți și să acționezi cu compasiune. Acest lucru contribuie nu doar la propriul echilibru emoțional, ci și la o activitate profesională efectuată în armonie cu valorile tale.
2. Raționamentele subiective și judecățile morale. Există numeroase tipuri de raționamente prin care se ajunge la anumite concluzii, marcate de subiectivitate. De exemplu, în general, oamenii au tendința să își explice eșecurile personale prin factori externi, independenți de voința lor (nu am reușit să îndeplinesc sarcina, deoarece s-a întâmplat ceva/ a intervenit cineva/ nu am avut resurse etc). Pe de altă parte, eșecurile altor persoane sunt explicate prin modul lor de a fi (colegul nu a reușit să facă ce și-a propus deoarece este distrat/ dezorganizat/ nemotivat etc). Chiar dacă tendința către raționamente subiective este spontană, atunci când devii conștient de modul în care mintea tinde să funcționeze, poți ajusta modul în care privești lucrurile și în care le exprimi.
3. Învinovățirea sau responsabilizarea victimei. Acest lucru se produce din cauza faptului că oamenii au nevoie să creadă că lumea este un loc în care există dreptate și corectitudine, fiecare primind ceea ce merită. Un astfel de raționament ar însemna că, dacă persoana nu face rău, nu i se poate întâmpla nimic rău nici ei, gând care are un efect liniștitor. În fapt, lumea este un loc nedrept iar evenimentele nefericite se produc indiferent de calitatea morală a persoanei. Învinovățirea victimei poate duce la indiferență față de durerea fizică resimțită de aceasta, sau la o ascultare mai puțin eficientă a simptomelor pe care le comunică.
4. Deresponsabilizarea personală. Se poate manifesta nu doar prin atribuirea unor cauze externe eșecurilor personale, ci și prin neasumarea vieții emoționale. „Colegul mă face să mă simt prost”, „clientul mă enervează”, sau „pacientul mă obosește” sunt câteva exemple de neasumare a responsabilității pentru viața interioară. Se declanșează astfel, ca reacție la aceste gânduri, comportamente de evitare sau confruntare a persoanelor sau situațiilor respective. În fapt, emoția neplăcută este declanșată de interpretarea sau perspectiva avută asupra situației.
5. Comparațiile. Oamenii sunt diferiți, nu doar ca personalitate, ci și în privința nevoilor, vulnerabilităților, vieții emoționale sau ritmului de dezvoltare. Atunci când doi oameni sunt comparați, unul este luat ca standard (pacientul acesta este cooperant, vesel, plăcut), iar al doilea este plasat deseori sub nivelul standardului (este mai neascultător, mai încăpățânat, mai leneș, mai posac), scăzând șansele de a empatiza cu el. Astfel, comunicarea se va face prin intermediul așteptărilor diferite față de cei doi, formându-se uneori o setare mentală (mă duc cu deschidere, zâmbitor către pacientul pe care l-am etichetat ca docil, dar către pacientul ursuz mă duc încruntat, tensionat, deoarece mă aștept să fie critic sau să nu coopereze). Pacienții vor răspunde de cele mai multe ori la semnalele nonverbale, astfel încât cel întâmpinat cu zâmbet va oglindi zâmbetul și va fi receptiv la solicitări, confirmând astfel eticheta de pacient cooperant, pe când cel întâmpinat cu încordare, va răspunde tot în oglindă, fapt care va duce la întărirea convingerii că este un pacient mai dificil de abordat. O atitudine binevoitoare poate ajuta pacientul în a-și depăși propriile temeri sau așteptări negative, acest lucru reflectându-se în cele din urmă în comportamentul său.

Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică este disponibil tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din București. Pentru mai multe detalii privind programul de consiliere ne puteți scrie la psihoassist@oammrbuc.ro sau puteți accesa PSIHO-ASSIST: Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică și online pentru membrii OAMGMAMR filiala București

Suntem alături de voi!